Danemarca renunţă la unele controale la frontiere. Călătorii vor prezenta mai rar documentele de identitate. Cetățenii suedezi nu vor mai fi verificaţi deloc

0
206

Danemarca a renunţat de vineri la unele din controalele la frontiere impuse în ultimii ani; navetiştii şi călătorii vor prezenta mai rar documentele de identitate, iar cei sosiţi din Suedia nu vor mai fi verificaţi deloc, informează dpa. Noile reglementări, despre care nu se cunosc încă toate detaliile, vor fi aplicate provizoriu, până în 11 noiembrie, potrivit Agerpres.

Conform ministerului Justiţiei de la Copenhaga, poliţia va dispune astfel de mai multe resurse pentru combaterea criminalităţii transfrontaliere, în loc să le aloce pentru controlul documentelor.

În spaţiul Schengen, din care fac parte 27 de ţări europene, nu există în prezent puncte de control permanente la frontiere, însă în timpul crizei refugiaţilor din 2015, mai multe state au introdus controale temporare, care trebuiau reînnoite semestrial, reaminteşte dpa.

Danemarca a aplicat astfel de verificări la graniţa cu Germania, din ianuarie 2016, şi la cea cu Suedia, din noiembrie 2019.

Controalele în toate cele 13 puncte de trecere de la frontiera germano-daneză, inclusiv pentru pasagerii trenurilor şi feriboturilor au fost criticate în repetate rânduri, iar justificările pentru ele s-au modificat de mai multe ori. Un raport al Universităţii Europene din Flensburg arăta că Germania consideră verificările practicate de danezi drept excesive.

/stiri.tvr.ro/

Lasă un răspuns