E oficial, pe 15 aprilie 2023, la ora 08:00, autoritățile de frontieră și vamale din Republica Moldova și România s-au unit, adică “aplică un control coordonat în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, sensul de intrare în România”

0
225
Prieteni, minunile există.
Am trecut acum prin Vama Md-Ro, apoi am tras pe dreapta ca să vă spun această noutate… istorică! Dar mai întâi să vă descriu ce surpriză mare am trăit.În primul rând, să știți, trec prin vama asta de foarte mulți ani, adică prin punctul de frontieră Leușeni-Albița.
Astăzi ieșeam din Republica Moldova. Ajung la frontiera moldovenească, iar acolo polițistul îmi face semn să trec prin vamă fără să opresc. Dezorientat, am oprit totuși.
Omul, rămas în spate, îmi făcea semne, mergi, mergi, nu te opri în vama moldovenească
Am mers.
Când ajung în partea românească a frontierei, ce să vezi. Aici polițiștii de frontieră, dar și vameșii dintr-o parte și alta a Prutului stăteau împreună și verificau mașinile, actele.
Totul organizat, armonios, dar mai ales rapid!
Și atunci am înțeles. Fraților, în sfârșit s-a săvârșit: cele două vămi, cea românească și cea moldovenească s-au unit. Vă rog să țineți minte acest moment istoric.
Oficial, pe 15 aprilie 2023, la ora 08:00, autoritățile de frontieră și vamale din Republica Moldova și România s-au unit, adică “aplică un control coordonat în punctul de trecere a frontierei Leușeni-Albița, sensul de intrare în România”.
Dar să vi-i prezint și pe înfăptuitorii acestei Uniri de la graniță, vameși și ofițeri de la Poliţia de Frontieră a Republicii Moldova, dar și de la Poliţia de Frontieră Română!
Cei care au fost astăzi la muncă și care s-au asigurat că totul va fi bine!
I-am rugat și au acceptat să facem câteva poze împreună.
Hai că se poate! Bravo, România! Bravo, Republica Moldova!

Lasă un răspuns