Guvernul norvegian a ordonat duminică înăsprirea restricţiilor în oraşul Bergen din sud-vestul ţării şi în localităţile învecinate, pentru a stăvili răspândirea unui focar cu variante mutante de coronavirus, mai contagioase, informează dpa.
Măsurile includ închiderea temporară a magazinelor neesenţiale, precum şi a librăriilor, muzeelor, sălilor de fitness şi bazinelor de înot. Excepţie vor face magazinele alimentare, farmaciile şi staţiile de benzină.
„Trebuie să înăsprim măsurile în localităţile unde se înregistrează focare cu variante mai contagioase” de coronavirus, a declarat ministrul norvegian al sănătăţii Bent Hoie.