Trei oameni au murit și mai mulți alții au fost răniți în atacul armat care a avut loc duminică într-un centru comercial din capitala Danermarcei. Poliția a arestat un suspect în vârstă de 22 de ani, cetățean danez. Ancheta deschisă după atac nu exclude ipoteza unui act terorist. Potrivit martorilor, suspectul ar fi încercat să își ademenească victimele, spunându-le că avea o armă falsă pentru a le face să se apropie.
La o conferință de presă de luni dimineață, șeful poliției din Copenhaga, Soren Thomassen, a declarat că victimele sunt un bărbat în vârstă de 40 de ani și doi tineri.
„Suntem convinși că suspectul în vârstă de 22 de ani arestat a fost cel care a tras, avea o armă și muniție”, a spus el. A adăugat că anchetatorii „cred că suspectul nu a avut complici, dar că până când această informație nu este sigură, nu poate fi exclusă”.
Poliția l-a arestat pe suspect la treisprezece minute după ce a primit primul apel de urgență despre împușcătură, a spus Thomassen.
Primministrul danez Mette Frederiksen a transmis un mesaj răniților, rudelor lor și celor îndoliați, precum și „tuturor danezilor care au fost afectați de aceste evenimente înfricoșătoare”.
„Toți am fost scoși cu brutalitate din atmosfera verii strălucitoare care tocmai începuse. Este de neînțeles. Șocant. Fără sens. Capitala noastră frumoasă și de obicei atât de sigură a fost schimbată într-o fracțiune de secundă”, a spus Frederiksen.