Premierul Suediei: NATO va fi mai puternică. Suntem furnizori de securitate cu capacităţi de apărare sofisticate

0
369

Prim-ministrul Suediei, Magdalena Andersson, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe comune cu preşedintele american Joe Biden şi cu preşedintele finlandez Sauli Niinisto, că „agresiunea la scară largă” a Rusiei împotriva Ucrainei a fost „momentul decisiv” care a împins ţara sa să solicite aderarea la NATO.

„Guvernul meu a ajuns la concluzia că securitatea poporului suedez va fi cel mai bine protejată în cadrul alianţei NATO, iar acest lucru este susţinut de un sprijin foarte larg în Parlamentul suedez. NATO va fi mai puternică atât cu Suedia, cât şi cu Finlanda ca membri”, a declarat Magdalena Andersson.

Premierul suedez a subliniat că ţara sa este furnizor de securitate cu capacităţi de apărare sofisticate.

„Şi suntem campioni ai libertăţii, democraţiei şi drepturilor omului”, a adăugat Magdalena Andersson.

mai mult la /epochtimes-romania.com/

Lasă un răspuns