Pretinsul lider transnistrean a apărut la televizor ca să dea detalii despre presupusul atentat de la Tiraspol / Kievul îl ironizează, Chișinăul neagă

0
248

Pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a apărut joi seară la televizor ca să dea detalii despre presupusul atac terorist care ar fi fost dejucat în regiunea transnistreană, pentru care a acuzat serviciile secrete din Ucraina. În replică, de la Kiev, Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui Volodimir Zelenski, a avertizat că Rusia nu va înceta să încerce să destabilizeze situaţia din Republica Moldova, relatează presa de la Chişinău, citată de News.ro.

Adresarea lui Vadim Krasnoselski către populaţie a durat 6 minute, iar mesajul a fost difiuzat după un „film documentar” despre presupusul atentat terorist dejucat. Krasnoselski a făcut apel la calm şi a îndemnat localnicii să nu trateze cu ură refugiaţii ucraineni, deşi a spus că unii dintre cei care au pus la cale presupusul atentat s-au dat drept refugiaţi.

De asemenea, acesta a anunţat că vor fi sesizate Consiliul de Securitate al ONU, OSCE şi partenerii din formatul de negociere „5+2, însă în alocuţiunea sa, Krasnoselski nu a menţionat nimic despre „partenerii din Rusia” ai regiunii, notează NewsMaker.

Vadim Krasnoselski a spus că atentatul ar fi fost organizat în aşa fel încât să omoare nu doar lideri ai administraţiei de la Tiraspol, dar şi cetăţeni obişnuiţi. O maşină ar fi urmat să explodeze într-un loc populat, situat în apropierea unei şcoli.

mai mult la :  /www.hotnews.ro/

Lasă un răspuns