Roxana Iordache : Zelenski s-a adresat Parlamentului Norvegiei și a fost îndelung aplaudat, cu o admirație afecțuoasă

0
481
Ieri, Zelenski s-a adresat Parlamentului Norvegiei și a fost îndelung aplaudat, cu o admirație afecțuoasă. Remarcam și altă dată că toate adresările lui sunt personalizate. De data aceasta, președintele Ucrainei a invocat episoade din istoria comună și înrudirile regale ale celor două popoare.
Președintele Ucrainei le-a atras atenția norvegienilor că așa cum rușii au aruncat mine în Marea Neagră la țărmurile României și al Bulgariei, pot arunca și la țărmurile lor. Mai ales că rușii și-au adus trupe la granița cu ei. Totodată, din moment ce rușii blochează porturile pentru Ucraina, trebuie ca toate porturile să fie blocate pentru Rusia.
E important să-i învingem împreună, fiindcă Ucraina luptă pentru întreaga Europă, pentru libertatea, pacea și prosperitatea europenilor din toate punctele cardinale, a subliniat Zelenski.
El a mulțumit Norvegiei pentru susținerea militară și a precizat că mai au nevoie de tancuri, rachete, avioane, logistică de artilerie, fiindcă rușii continuă atacurile criminale. Mulțumirile au fost adresate și pentru ralierea la sancțiunile impuse Federației Ruse, cu precizarea că e nevoie de sancțiuni europene solidare, în așa fel încât companii ca Motus Tech (italiană) să nu mai susțină armata invadatoare. Vorbitorul a mai mulțumit Norvegiei și pentru acordul privind furnizarea a 5 miliarde de metri cubi de gaz și a adăugat că Norvegia în mod sigur va asigura securitatea energetică a întregii Europe, nu doar a Ucrainei.
După ce a spus că numărul cunoscut al copiilor uciși s-a ridicat la 145, dar s-ar putea ca de fapt să fie sute, Zelenski a salutat acea cultură a binelui care caracterizează Norvegia și sărbătoarea națională în cinstea copiilor, despre care a spus că va fi și la Kiev, după victoria europeană comună.
În final, Zelenski i-a invitat pe norvegieni să facă parte din țările care se vor implica în reconstrucția Ucrainei.

 

Roxana Iordache

Lasă un răspuns