Televiziunea Română regretă dispariția filosofului Mihai Șora și îi aduce un respectuos omagiu difuzând o serie de programe In Memoriam

    0
    254

    Filosoful Mihai Șora (7 noiembrie 1916) s-a stins din viață sâmbătă, 25 februarie. Televiziunea Română regretă dispariția filosofului Mihai Șora şi îi aduce un respectuos omagiu difuzând o serie de programe In Memoriam, dedicate celui care a fost una dintre personalitățile marcante ale culturii și educației românești.

    Mihai Șora a studiat Filosofia la Universitatea din București, iar în 1939 a plecat cu o bursă la Paris, unde a și debutat ca scriitor. A revenit în țară în 1948, în plin regim comunist și nu a mai fost lăsat să plece în străinătate. A lucrat la Ministerul de Externe și la mai multe edituri. Este fondatorul popularei colecții „Biblioteca pentru toți”, în care vor apărea cele mai importante cărți ale culturii universale. A fost ministru al Învățământului în primul Guvern de după Revoluție.

    „În totul, avem de a face cu o figură singulară în filosofia românească. Încadrabil, ca vârstă, în generaţia lui Eliade, Cioran, Noica, Vulcănescu, Ţuţea, Şora a luat un traseu filosofic divergent faţă de aceştia. În timp ce discipolii lui Nae Ionescu se lăsau fascinaţi de un (neo)iraţionalism cu mesaj mesianic, el s-a format la şcoala franceză, fiind probabil singurul şi în orice caz cel mai autentic existenţialist român. Pe linia lui Descartes, Husserl, Heidegger, Sartre, el dezvoltă o viziune existenţialistă, folosind o metodă fenomenologică (…)”, se arată în ”Dicţionarul scriitorilor români” (Ed. Albatros, Bucureşti, 2002).

    Programele TVR In Memoriam Mihai Șora:

    Pe 26 februarie, de la ora 10.00, la TVR Cultural și de la ora 14.3, la TVR Internațional, ediția „Mic dejun cu un campion” ce l-a avut invitat pe filosoful Mihai Șora.

    Citiți și: Mic dejun cu un campion: Ediție in memoriam Mihai Șora, la TVR Cultural

    Tot duminică, de la ora 18.45, TVR 1 difuzează o ediție Garantat 100%. In memoriam Mihai Șora.


    Luni, 27 februarie, de la ora 17.00, la TVR 1 difuzează ediția emisiunii Profesioniștii …cu Eugenia Vodă”, In memoriam Mihail Șora.


    Marți, 28 februarie, de la ora 8.00, TVR 2 redifuzează ediția „Mic dejun cu un campion”.

    /cultural.tvr.ro/

    Lasă un răspuns