Printre alte 100 de lucruri care mi-au plăcut și m-au surprins în Aarhus, oraș mare, de peste 300.000 de locuitori, dar unde nu am văzut nicio mașină parcată pe trotuar și niciun maidanez (la danez!), am remarcat un fapt mărunt, dar nu lipsit de semnificații: unii oamenii își scot în stradă hainele care nu le mai sunt de folos, le pun frumos pe un stativ în fața casei, întinse pe umerașe, cu prețul pe ele, și alți oameni se opresc, aleg ce le place și plătesc trimițând banii de pe telefon, printr-o aplicație foarte populară în Danemarca, în contul afișat la vedere.
Aș fi luat și eu câte ceva, să mă dau mare acasă că am fost în mall, dar nu aveam aplicația aia, disponibilă doar pentru cei cu un cont deschis la o bancă daneză. Cred că am văzut, în câteva ore de mers pe jos prin oraș, vreo 20 de asemenea standuri stradale improvizate. Și de câteva ori am văzut femei (numai femei) plecând cu câte ceva, după ce întâi au plătit butonând un pic la telefon.
Mi-a plăcut mult chestia asta pentru că arată încrederea oamenilor unii într-alții. Sigur, e vorba doar de niște haine purtate, lăsate fără supraveghere, în vreme ce mai toți au dispozitiv antifurt la bicicletă (unii le lasă fără protecție, ca și cum ar vrea să scape de ele, dar nu scapă!), își încuie mașinile și casele, că, deh, or mai fi și străini prin oraș, or mai fi și danezi care evită să lase lucrurile la locul lor, dar și așa tot e o probă consistentă de civilizație, de conviețuire frumoasă (aud că danezii sunt considerați, după nu știu ce măsurători, printre cei mai fericiți oameni din lume). Și mă gândeam că, la noi, hainele lăsate fără pază, la îndemâna trecătorilor, n-ar fi stat mult pe stativ, ba ar fi dispărut și stativele cu totul.
Vorbim cu năduf și cu nostalgie istorică despre epoca ideală a ordinii publice, vremea lui Țepeș Vodă, când, de teama pedepsei cu tragerea în țeapă, rumânul lăsa la locul ei punguța cu bani de aur, dacă o găsea pe jos.
Și m-am mai gândit că poate învățăm și noi cumva că soluția pentru a-l civiliza pe om nu e să-i bagi un par în fund, ci să-l educi de mic și să-l crești în lumina unor principii bune pentru toți.
Fiindcă, dacă n-am spus asta de la început, în Aarhus am văzut foarte multe școli, de tot felul, frumoase, curate, spațioase, vreo 4-5 clădiri disparate ale universității locale, toate niște bijuterii, o bibliotecă publică din secolul 22 (mai mare decât Biblioteca Națională a României), muzee, statui, teatru străvechi, lecturi de poezie, la malul mării, cu sute de spectatori. Și oameni care, din mers, îți zâmbesc pe stradă.
Altfel, crenvurștii lor sunt execrabili.
Viorel Ilișoi
