Armand Goșu îi spulberă, într-o discuție față-n față, tezele penibile în legătură cu felul „subteran” în care România s-ar implica în sprijinul Ucrainei. Radiografie dură cu privire la diplomația românească. „România nu contează”

0
274

Armand Goșu, doctor în istorie, jurnalist, conferențiar universitar și specialist în spațiul ex-sovietic, a explicat în detaliu cât de slabă, chiar rușinos de mediocră este diplomația românească în acest moment, cât de puțin au făcut autoritățile ca România să conteze în această criză regională produsă de războiul din Ucraina, spulberându-i istoricului CNSAS Mădălin Hodor, mai nou și profesor la Academia SRI, toate tezele cu privire la o implicare „subtilă” a României în sprijinul Ucrainei.

Hodor invoca recent, înjurând presa care pune întrebări nepotrivite în conferințele de la Palatul Cotroceni, o presupusă discreție a reprezentanților de la vârful statului român, în frunte cu idolul său Klaus Iohannis, în sprijinirea Ucrainei, pentru a nu provoca, chipurile, Rusia. Podul a scris AICI despre aberațiile lui Hodor.

Armand Goșu a făcut toate aceste considerații într-un podcast găzduit pe Youtube chiar de Mădălin Hodor. Reproducem mai jos câteva dintre informațiile importante oferite public de Armand Goșu

/podul.ro/articol/

Lasă un răspuns