Eveniment istoric în Danemarca: Frederik al X-lea este noul rege al țării, după abdicarea mamei sale

0
47

Frederik al X-lea a devenit astăzi, 14 ianuarie, noul rege al Danemarcei, după ce mama sa a anunțat, în noaptea de Ajun, că abdică. Ceremonia istorică a atras o mulțime de oameni în Copenhaga, relatează The Guardian și BBC.

După proclamare, Regele Frederik al X-lea a ținut primul său discurs ca rege, adresând câteva cuvinte mulțimii adunate în fața Palatului Christiansborg. „Este o sarcină pe care am studiat-o toată viața, o sarcină pe care o preiau cu mândrie, respect și bucurie”, a spus noul monarh, urmând aproape imediat aplauzele celor aflați în fața palatului. De altfel, potrivit BBC, regele Frederik X a fost emoționat până la lacrimi de acest moment, în fața unei mulțimi impresionante de oameni veniți să vadă momentul istoric pentru Danemarca.

Citeşte întreaga ştire: Eveniment istoric în Danemarca: Frederik al X-lea este noul rege al țării, după abdicarea mamei sale. Imagini de la ceremonie

Lasă un răspuns